O persoană a murit la Arad după ce un TIR a lovit două autobuze cu muncitori

O persoană a murit la Arad după ce un TIR a lovit două autobuze cu muncitori
Publicat: 03/08/2015, 08:54

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Ovidiu Liber, accidentul a avut loc pe DN 79, în zona localității Nădab, unde un TIR a lovit două autobuze care circulau în același sens, unul în spatele celuilalt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primul autobuz, în care se aflau aproximativ 15 muncitori, a fost izbit puternic, fiind proiectat pe câmp, iar al doilea, în care se afla doar șoferul, a fost acroșat și a rămas pe șosea.

Șoferul primului autobuz lovit a murit în urma accidentului, iar nouă pasageri au fost răniți. O femeie și patru bărbați au suferit răni grave și au fost preluați de ambulanțe și echipaje SMURD, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Ceilalți patru răniți au refuzat să fie duși la spital și au primit îngrijiri la locul accidentului.

La ora transmiterii acestei știri, circulația pe DN 79 este blocată în zona accidentului, pentru efectuarea cercetărilor, polițiștii estimând că va fi reluată în condiții normale în jurul orei 08.30.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×